Acasă > Informaţii despre maşina mea

Informaţii despre maşina mea

Graţie tehnologiei digitale şi smartphone-urilor, Arval este mai aproape de dumneavoastră decât oricând.

Şi nu vă stăm doar alături; ne aflăm, la propriu, în mâinile dumneavoastră şi vă oferim cea mai bună asistenţă pentru autovehiculul pe care îl deţineţi

Arval Mobile+

Să recunoaștem, nu mergeţi nicăieri fără smartphone. Aşa că, pentru a vă facilita activitatea, am dezvoltat Arval Mobile+, o aplicaţie web-based pentru smartphone. Aceasta pune în mâinile dumneavoastră puterea de a accesa toate documentele esenţiale de înregistrare şi de asigurare pentru vehiculul dumneavoastră, precum şi detaliile dumneavoastră de contact. Şi, mai mult, vă aflaţi la doar un clic distanţă de contactarea Arval Account Manager.

 

+ direct link to the log in screen

 

Acceptaţi Arval Drive Challenge

 

Sunteţi un şofer bun? Vă putem ajuta să vă îmbunătăţiţi performanţa. Trebuie doar să descărcaţi Arval Drive Challenge, o aplicaţie pentru smartphone uşor de utilizat. Apăsaţi butonul de pornire înainte de a pleca şi opriţi-l când ajungeţi la destinaţie. Aplicaţia vă evaluează frânarea, acceleraţia şi viteza şi prezintă punctajul performanţei dvs. de condus. Puteţi concura cu alţi şoferi, urcând astfel pe tabela de punctaj. Puteţi câştiga premii şi recompense!

[+ LOG IN SCREEN]

 

Returnarea / cumpărarea maşinii în leasing

 

Cu trei luni înaintea expirării contractului de leasing, veţi primi informaţii referitoare la returnarea maşinii în leasing. Vehiculul va fi curat în interior şi în exterior în momentul returnării sale şi se vor înapoia toate accesoriile şi echipamentele incluse în contractul de leasing. Vă veţi preda vechiul autovehicul în momentul colectării noii maşini în leasing Arval. În cazul în care maşina nouă vă este livrată, şoferul de la garaj vă va prelua vechea maşină. Vom evalua orice daune aduse vechii dumneavoastră maşini, care vor fi despăgubite.

Totuşi, aveţi, de asemenea, opţiunea de a vă cumpăra maşina în leasing. Cu puţin timp înainte de încetarea contractului de leasing, vă vom informa despre preţul de cumpărare al vehiculului. Puteţi să îl cumpăraţi pentru utilizarea în interes propriu sau în numele familiei sau al prietenilor dumneavoastră.

Recomercializăm, de asemenea, autovehicule aflate anterior în leasing, în stare bună.



Recomandări pentru şofatul sigur şi economic

Dorim ca oamenii care ne utilizează autovehiculele să conducă în condiţii de siguranţă şi dorim ca flota dumneavoastră să funcţioneze în condiţii economice. Iată câteva indicaţii care sperăm că vă vor ajuta.

Este posibil ca şoferii dumneavoastră să petreacă numeroase ore pe săptămână la volan. Arval îşi doreşte să le furnizeze autovehicule care oferă o performanţă optimă, inclusiv excelenţă în siguranţă. Însă deplasările vor fi sigure şi economice doar dacă şoferii respectă aceste recomandări de şofat.

Litri de benzină pentru un vehicul pe GPL

  • Nu conduceţi un vehicul pe GPL până la golirea aproape integrală a rezervorului, întrucât acest lucru poate cauza defecţiuni.
  • Vehiculul porneşte automat pe benzină. Astfel, nu este necesar să conduceţi cu benzină între timp pentru a menţine sistemul de benzină în stare bună. Cu toate acestea, asiguraţi-vă că aveţi întotdeauna cel puţin 10 litri de benzină în rezervor.
  • Un rezervor de benzină NU este suplimentar la rezervorul de GPL, ca modalitate de obţinere a unei distanţe de conducere mai mari fără a vă opri pentru a umple rezervorul.
  • Consumul de combustibil normal este de un rezervor de benzină la fiecare 40 de rezervoare de GPL.
Consumul de combustibil

Verificaţi regulat presiunea roţilor (cel puţin o dată pe lună). Realizaţi această procedură înainte ca pneurile să se încălzească.

  • Realizaţi regulat operaţiunile de service (în conformitate cu instrucţiunile producătorului).
  • Nu rulaţi motorul în momentul în care vehiculul este parcat. Conduceţi încet imediat după pornirea motorului.
  • Evitaţi ambalarea excesivă în viteza întâi.
  • Treceţi imediat la o viteză superioară.
  • Acceleraţi calm şi rămâneţi alert.
  • Nu conduceţi cu portbagaj de acoperiş sau cu containere de acoperiş dacă acest lucru nu este necesar.
  • Nu conduceţi cu aerul condiţionat pornit dacă acest lucru nu este necesar.
  • Opriţi echipamentele mari consumatoare de energie electrică dacă nu mai aveţi nevoie de acestea (precum încălzirea parbrizului din spate).
Şofatul în siguranţă

  • Verificaţi regulat presiunea pneurilor. Pneurile umflate insuficient au o aderenţă mai mică. Acest lucru determină o distanţă de frânare extinsă şi un risc de alunecare mai mare. În plus, veţi economisi o cantitate considerabilă de combustibil dacă pneurile au presiunea corectă.
  • Planificarea itinerariului înainte de a pleca va evita concentrarea atenţiei dumneavoastră asupra găsirii rutei corecte, astfel încât puteţi fi mai atent la traficul din jurul dumneavoastră.
  • Evitaţi conversaţiile telefonice în maşină. Apelurile hands-free nu sunt lipsite de pericol: în momentul în care vorbiţi la telefon sunteţi mai puţin atent la traficul din jurul dumneavoastră.
  • Păstraţi o distanţă de urmărire de siguranţă faţă de vehiculul aflat în faţă. Acest lucru vă permite să reacţionaţi rapid în cazul în care maşina din faţă frânează brusc, de exemplu. Pentru a afla distanţa de urmărire corectă, respectaţi regula celor două secunde.
  • Ajustaţi-vă stilul de condus în funcţie de condiţiile meteorologice. În caz de vizibilitate redusă, reduceţi viteza şi dublaţi distanţa faţă de vehiculul din faţa dumneavoastră. Nu frânaţi brusc, ci reduceţi viteza treptat. Rămâneţi pe banda interioară cât mai mult posibil. În caz de urgenţă, puteţi trece la banda de urgenţă sau pe margine.
  • Nu aşezaţi articole libere (umbrelă, ghid rutier, sticlă cu suc etc.) pe raftul din spate. În cazul în care apare o coliziune sau dacă şoferul frânează brusc, articolele aparent inofensive pot fi aruncate cu o forţă atât de puternică încât pot cauza vătămări grave.
  • Purtaţi întotdeauna centura de siguranţă. Numeroşi şoferi recunosc că conduc adesea fără centura de siguranţă. Purtarea unei centuri de siguranţă asigură faptul că veţi rămâne în scaun în cazul unei coliziuni şi vă limitează riscul de vătămare.
Şofatul ecologic

Şofatul ecologic implică o abordare diferită a şofatului, care se concentrează asupra utilizării eficiente a vehiculului. Pe parcursul anilor, tehnologia auto s-a îmbunătăţit considerabil şi, ca urmare, şoferii trebuie să adopte un alt stil de şofat. Pentru a se asigura că operaţi maşina în mod responsabil, Arval vă recomandă să conduceţi conform principiilor de şofat ecologic. Aceste recomandări de şofat vă vor permite să economisiţi până la 10% din combustibil, protejând mediul şi reducând cheltuielile angajatorului dumneavoastră.

  • Treceţi la o viteză superioară cât mai repede posibil: între 2.000 şi 2.500 de rotaţii pe minut. Această situaţie se aplică în cazul motoarelor pe benzină, diesel şi GPL.
  • Dacă observaţi că trebuie să reduceţi viteza sau să frânaţi pentru a respecta un semn rutier, eliberaţi acceleratorul la timp şi permiteţi-i maşinii să ruleze, lăsând-o în viteza în care conduceaţi.
  • În măsura în care acest lucru este posibil, menţineţi o viteză constantă şi încercaţi să obţineţi o valoare scăzută de rotaţii pe minut, la cea mai mare viteză posibilă. În mod ideal, se recomandă să conduceţi la 80 km/h în viteza a 5-a.
  • Asiguraţi verificarea presiunii pneurilor o dată pe lună.
  • Priviţi cât mai departe posibil înainte şi anticipaţi traficul care vine.
  • Opriţi motorul în momentul în care aşteptaţi la un pod deschis sau la o trecere de cale ferată, dacă sunteţi blocat într-un ambuteiaj, dacă aşteptaţi să sosească un pasager etc. Reporniţi motorul fără a apăsa pe accelerator.
  • În funcţie de caz, utilizaţi echipamentul disponibil în interiorul maşinii, precum tahometrul, sistemul de control al vitezei şi calculatorul de la bord ale maşinii.
  • În afara modelului maşinii şi a stilului dumneavoastră de condus, diverşi alţi factori vă influenţează, de asemenea, consumul de combustibil: viteza, utilizarea echipamentelor, rezistenţa aerului şi greutatea vehiculului. Încercaţi să ţineţi cont de aceşti factori mari consumatori de combustibil.
Uzura pneurilor

  • Verificaţi regulat presiunea pneurilor (cel puţin o dată pe lună). Realizaţi acest lucru înainte de a se încălzi pneurile.
  • Realizaţi regulat operaţiunile de service (conform instrucţiunilor producătorului).
  • Acceleraţi calm şi rămâneţi alert.
  • Frânaţi calm şi cu suficient timp înainte de a lua o curbă.
  • Evitaţi lovirea trotuarului şi a altor obstacole similare. Deteriorările invizibile pot cauza explodarea ulterioară a pneului. Lovirea obstacolelor poate afecta alinierea roţilor. Acest lucru va afecta în mod negativ comportamentul rutier al vehiculului şi poate determina uzura prematură a pneurilor.
  • În momentul în care realizaţi manevrele de intrare şi de ieşire din locurile de parcare, nu întoarceţi volanul dacă vehiculul este parcat.